Mirari, emotii si soare

Incep cu mirarile. Cele naive, care ma bulverseaza. Sunt mirarile in fata binelui si a gesturilor frumoase. A surprizelor care ma lasa fara cuvinte…desi sunt un om al cuvintelor. De aici vin emotiile.

Azi – mama mea s-a gandit ca trebuie sa devanseze putin cadoul de ziua mea si sa mi-l trimita acum pentru ca am nevoie de el. Si da, am nevoie. M-am burzuluit, evident. Pe lumea asta, cea mai mare grija o am pentru mama mea: sa fie bine, sa isi ia medicamentele, sa se rasfete cu ceva bun, sa fie sanatoasa, sa aiba griji cat mai putine. Este omul care m-a invatat sa lupt cu mine insami ca sa fiu un om bun. Incrancenarile mele adolescentine le-a domolit frumos. Cele de la varsta maturitatii mi le-a tolerat, amintindu-mi din cand in cand aceeasi propozitie “fii un om bun”. Datorita ei stiu ca¬† adevarul e de fiecare data la mijloc si sa nu judec pe nimeni. Azi, mama mea s-a razboit cu mine (ca nu cedez atat de usor) pentru propriul ei gest frumos. Si a facut asta atat de delicat incat am avut o portie de plans … cu soare.

Ieri – prietenii mei de la Calarasi au aflat din intamplare ca tot caut niste medicamente. Le-au gasit ei, le-au cumparat si mi le-au adus. Impachetate frumos, cu supliment de pastile “anti-stress” si un caiet superb in care sa-mi scriu gandurile, poemele…Ce sa le spun? Cand multumesc mi se pare insuficient?

Alaltaieri – “sora” mea de Bucuresti m-a informat, repet, informat, ca mi-a cumparat oglinda. Ca sa intelegeti: eu nu am oglinzi/oglinda in casa. Doar cea din baie, optionala si aceea. Nu m-am ocupat de asta pentru ca…nu stiu nici eu de ce. Sunt atenta la cum ma imbrac dar habar nu am cum se vede in ansamblu…in definitiv ma stiu din poze (asta a fost argumentul de pana acum). M-am tot plans legat de asta si … s-a decis, unde S-ul e inclus in informare: “Vezi ca venim sa iti aducem oglinda, o instalam, sa mai spui ce ai nevoie”. Ce sa spun si in cazul asta? Tot multumesc, cu zambet si o mica cochetarie: voi vedea cum arat in rochia mea cu buline… :)

Saptamana trecuta – o prietena mi-a scris ca m-a programat pentru o sesiune de coafor si machiaj de ziua mea, drept cadou. Si ca nu accepta “nu” si sa nu ii multumesc ca nu se face. Bine, nu-i multumesc! :) Stiu ca voi “da din casa”, dar coaforul este foarte important in viata mea in zilele de concert (si de ziua mea se intampla asta), mai putin important decat altele: probe de sunet, playlist, pazit de raceala, luat bagaje multiple la salile de concert etc. De aceea sun de obicei cu o zi inainte cand stiu toate celelalte repere. E o grija in plus oarecum…mai ales cand suna telefonul ca la balamuc! Dar nu, nu multumesc, ca mi s-a spus sa nu spun asta :)

In ultimele luni – ma simt uneori coplesita de povestea cu albumul. Si “fix atunci cand…” primesc un telefon, un e-mail, o incurajare, un mesaj pe facebook sau… un imprumut :) (da, imprumutul e de mare folos pentru ca vorbim de un buget foarte mare pentru acest album, vreau sa fie cel mai cel si…si gata!)

Exemplele pe care le-am dat mai sus nu sunt singurele. Mai sunt unele pentru care nu am “aprobare” sa scriu. Bine, nici pentru astea nu aveam, dar imi permit! :)

E prima zi de martie cu soare din Bucuresti. Dupa atatea gesturi frumoase pe care le primesc, cred ca e si asta o cauza. Subiectiva, desigur.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes