Emisiune noua la TVR 2

In ceea ce priveste muzica ce nu este considerata mainstream (jazz, blues, folk, alternativ), “sticla” e in general inaccesibila. Intr-un fel justificat. Sa luam de exemplu ProTv-ul. Va imaginati in emisiunea lui Catalin Maruta, intre doua scandaluri, o prezentare de proiect jazz? S-ar zapaci audienta de tot! Sau in emisiunea de scandal monden similara, de pe Antena 1, un moment de blues sau folk? Serios acum… :)

Muzica buna (da, stiu, sunt aroganta :) ) isi mai gaseste loc in emisiuni generaliste ale televiziunilor comerciale. Una dintre emisiunile la care ma gandesc acum este “Sa v-amintiti duminica” de pe National TV. Am avut bucuria sa fiu invitata de cateva ori si de fiecare data am tinut sa cant live. Am gasit disponibilitate pentru acest lucru. La “Neatza cu Razvan si Dani” l-am vazut si pe Mircea Vintila si pe Mike Godoroja, asta ca sa dau doar 2 exemple (nu ma uit in fiecare dimineata, cu siguranta mai pot fi enumerati si altii).

In ceea ce priveste Televiziunea Romana, aceasta institutie trebuie sa fie o exceptie de la tot ce oferteaza canalele comerciale. Este televiziunea pe care o platesc si cei care asculta alte genuri muzicale decat pop, dance, manele. In plus, daca e sa ne gandim la teoretica misiune de culturalizare a natiunii, exista undeva acolo o obligatie morala a directorilor de programe. Dupa posibilitati, evident. Fara a cadea in extreme. Paleta de gusturi trebuie acoperita.

In ultimii ani, TVR a produs emisiuni muzicale din care amintesc acum de cateva: emisiune destinata folk-ului- Gaz pe folk, blues-ului – Acadeaua, jazz-ului – Unora le place…

“Timpul chitarelor” a fost un format care aducea in atentia telespectatorilor toate stilurile mentionate mai sus plus rock-ul cel bun. “Muzica si muzichie” era un alt format cu cel putin 2 trupe/editie din zona muzicilor despre care scriam mai sus. Imi permit sa-mi amintesc cu mare drag si o emisiune din vremuri foarte vechi:  “Vanare de vant”. Unii stiu despre ce vorbesc.

Au disparut rand pe rand din grila de programe. Nu stiu daca datorita audientei, lipsei de buget, restructurarilor. Le-am dus dorul.

Acum 2 saptamani m-a sunat Ducu Bertzi sa-mi vorbeasca despre o emisiune noua la TVR 2.  “Omul cu chitara“. Prima mea reactie (nu mai stiu daca am si rostit, dar de gandit am gandit sigur) a fost “Nu cred” :) Apoi am aflat detalii. Cu date exacte referitoare la inregistrari si difuzare. Am intrebat: Pot canta live? (obsesia mea…). Normal ca se poate! :)

Acum doua zile a pornit si stirea in media. Am primit si telefon de la producatoarea emisiunii referitor la prezenta mea intr-una dintre editii. E totul in regula deci.

Poate nu mai sunt “atat de folk” (vorbeste lumea… ;) ) , insa raman, fara indoiala, un om cu chitara care isi compune muzica pe care o canta. Ma bucur ca in “spatiul” Televiziunii Romane se face loc pentru 1 ora de cantec.

Iata si prezentarea emisiunii, asa cum a aparut public: “Din 2 martie, in fiecare duminica, de la ora 16.00, alături de Cristina Şoloc, artistul îşi propune să ofere telespectatorilor, pentru o oră, atmosfera caldă a şuetelor cu amintiri şi întâmplări din lumea muzicii folk. Muzica sufletului, poezie pe accorduri calde, poveşti folk spuse la gura sobei de către artişti consacraţi ai genului sau tineri care s-au afirmat în ultimii ani. Prima ediţie va fi una specială, de Mărţişor, în care vor cânta artişti precum: Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Jul Baldovin, Vasile Şeicaru, Marius Bațu şi Mihai Neniţă. Un pamflet special de Mărţişor va fi interpretat de Alecu Racoviceanu.” (sursa: protv magazin)

Duminica, ora 16:00 – e un moment accesibil audientei? Inclin sa cred ca este cel mai potrivit. Putem sa consideram emisiunea drept o siesta de muzica, tihnita si nealterata.

Va recomand sa dati de stire pentru ca, daca e doar o chestiune de audienta prezenta in grila a unor emisiuni destinate muzicii de “nișă”, atunci e simplu. Ne uitam cu totii la televizor atunci cand trebuie. :) De duminica viitoare :)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes