“Alina, tu cand iubesti?”

si somnul nu vine…

de saptamani intregi somnul meu incepe tarziu in noapte, de parca s-ar razbuna Luna in eclipsa pleoapelor mele. adorm ca si cand as fura din timp, din propriul timp, inchid ochii pentru o ora-doua, apoi ii simt deschisi cu vis cu tot inainte sa identific umbre. e toamna de vina, de mod, de loc, de ecou…

in linia secundelor pe care le bate atipic ceainicul-ceas din bucatarie se deseneaza umbre.

alina, tu cand iubesti?” – m-a intrebat in noaptea asta o fata inca neinflorita, suava ca o spuma de lapte.

chiar, alina, tu cand?” – ma intreb amuzata in fata naivitatii si a celui de sus, pe care-l stiu razand strasnic.

imi aprind o tigara si ma uit spre mine, in mine, in toate ale mele pe care le port in chipuri de neinteles dincolo de rama in care ma asez, din cand in cand, cuminte, la pozat.

un om?” – ma gandeam sa intreb…asta mi-a fost prima intrebare in minte…

dar cum sa-i explic fetei de aproape 14 ani ca mi-a venit in minte o minge mica si albastra de cand aveam varsta ei…ca apoi m-am gandit la niste frunze-oglinzi…si la niste petale de cais dintr-o cutie mica…si la un scris de mana…

macar daca m-ar fi intrebat cand ma indragostesc…atunci i-as fi povestit ca pretexte se gasesc tot timpul, ca cei mai frumosi fluturi in stomac i-am primit dintr-o fotografie cand inca nu implinisem 17 ani…iar, daca e sa fie vorba de om, atunci una dintre indragostirile de care-mi pasa suficient de mult incat sa-mi aduc aminte, e cea de cateva zile, pentru un cofetar de pe strada icoanei…vindea baclava si ma uitam de fiecare data la mainile lui, cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata.

fluturii mei mor lansand in urma urme mai frumoase decat povestile. fluturii pocnesc a nastere dintr-un miracol care, pe masura ce trece timpul, trebuie sa fie si mai special si mai cizelat si mai intens…de asta nu mai aleg oamenii de o vreme ci, uite, lumina lunii de asta-noapte trecand prin geamul meu sau pamantul de azi in care, afundandu-mi tocul grabit de drumuri, m-a amprentat cochet, cu scartait usor de nisip…

alina, dar tu cand?

si imi dau raspunsul cu sinceritate “nici acum”, asa cum am raspuns si mesajului de pe facebook in noaptea asta.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to ““Alina, tu cand iubesti?””

  1. Mugur says:

    Alina, tu când iubești? Și ne trimiți cuvinte împerecheate cu gând de dor. Și ne aduci povești de iubire, dar nu ne spui: tu, când iubești?
    Ne duci spre camera noastră și-ncerci sa ne adormi, povestind despre luna plină, de parcă noi nu am simți puterea ei și nu ne-am lăsa purtați de visul argintat!
    Adună-ți toate visele-ntr-un loc și spune-ne povestea-ntreagă, și-atunci vom adormi cuminți, ca pruncii legănați de mama lor!
    Mulțumesc pentru vorbele tale, pe care le ascult de fiecare dată, chiar dacă nu mă lași să-ți spun că sunt aici!
    Păstrează-ți sufletul, curat și cald!

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes