intre ratiune si simtire

cat de special poti sa ramai cand celalalt iti stie toate intunecimile? in definitiv, perioada cea mai frumoasa  a unei relatii e aceea de la inceput, cand reprezentarile tale primeaza, cand proiectiile tale suplinesc lipsa de informatii despre celalalt. atunci se toarna statuia, atunci il vezi pe celalalt la fel de sus ca si tine sau un pic mai sus. apoi, rand pe rand, pe masura ce relatia inainteaza, observi lucrurile mici si deranjante. daca ai ghinion, ajungi sa cunosti in celalalt si pe propria piele lucruri grave, adanci, de structura, inimaginabile.

cat de mult rezista dragostea nu neaparat in fata incercarilor, cat in fata provocarii de a avea alaturi de tine un om complet strain fata de cel pe care il stiai? cat de mult rezista ratiunea in fata unei asemenea schimbari de situatie?

aici intervine chinul. pe de o parte, ratiunea si chiar bunul simt iti vor spune ca nu poti trai langa un strain. trauma va instaura o stare de nesiguranta permanenta. apare si dorinta de payback, in definitiv suntem programati sa nu intoarcem celalalt obraz ci sa corectam, din ce in ce mai agresiv, greselile celuilalt. oricum ne-a devenit strain, nu?!

inima insa…inima insa va cauta cu toate puterile o logica pentru care sa continui, iti va oferi scuze in baza carora sa te convingi singur ca a ramane alaturi e un gest firesc, pe alocuri omenos si bun. ca intunecimile celuilalt pot fi, o data cunoscute (deci aduse la lumina), corectabile. tot inima insa iti va atrage atentia, prin efectele unor recidive, ca esti ranit.

avem asadar o variabila comuna, cea a ranii, a traumei. factorul timp este uneori suficient de puternic incat sa estompeze socul si, cum avem tendinta normala de a conserva starile placute, motoarele vor merge o vreme. recidiva celuilalt te va readuce insa, fara putinta de scapare, la momentul traumei. il vei trai cu aceeasi intensitate, rana cusuta se va desface larg. mai poti trece peste asta?!

cu ani in urma am crezut ca pot acoperi o rana facuta in cel mai fericit moment prin “timp”. am avut naivitatea de a ma convinge, de una singura, ca lucrul acela nu mi se intampla mie. ca e in afara mea, ca e imposibil. pentru ca nu primeam nici explicatii nici sprijin, pentru ca celalalt era suficient de nepregatit incat sa managerizeze criza, efectele au fost devastatoare, am devenit un alt om, mai putin frumos, permanent in garda, permanent gata de riposta. la 20 si ceva de ani crezi ca poti sa te lupti cu monstri fara sa platesti cu tine insuti.

asta nu inseamna ca de la 30 de ani incolo vei fi mai intelept, ci doar ca vei avea o limita de trauma pusa mai sus. esti mai rezistent. ratiunea si emotionalul vor reactiona fix la fel, ducandu-te inspre aceleasi dileme, inspre aceleasi efecte, inspre aceleasi crize. si da, vei cadea in aceeasi greseala, de a crede ca lucrurile sunt rezolvabile.

cu siguranta un scop/proiect comun ajuta (casa, familie, copil etc). ce te faci insa cand acest proiect nu e definit? hm…

You can leave a response, or trackback from your own site.

6 Responses to “intre ratiune si simtire”

  1. ILUZIA says:

    cum nici nu poti ramane vesnit cu toate persoanele cu care iti spune ratiunea dar nici nu poti sa le pastraezi pe toate care ti-au fost “simtire” trebuie neaparat un compromis. (c-asa e-n tenis). La un moment dat trebuie sa alegi pe cineva chiar daca intre timp el a devenit stainul din patul tau, pentru ca el e varianta optima pe care o ai ca sa incepi/continui proiectul despre care vorbeai mai sus. In paralel…mai iubim asa pe durata determinata pentru ca asta e adevaratul motor care ne tine in viata.A! si intre timp sper sa nu aflu si sa nu afle nimic din ceea ce ne-ar putea durea.

    • Alina Manole says:

      Iluzie, scopul mai inalt da linia urmarilor ce-i drept! Iti doresc sa nu stii, sa nu afli, sa nu ti se spuna :)

  2. anny ann says:

    Frumos scris.
    Se spune ca e foarte bine sa cunosti cat mai mult din cel cu care esti. Si pe de o parte chiar este, pentru ca stii la ce sa te astepti. Insa, pe de alta parte iti creeaza o protectie permanenta sa ii stii reactiile si comportamentul. Suporti cat suporti, suferi cat suferi si…vine un moment cand deschizi ochii, cand o forta interioara iti va spune ca nu mai are rost. Si, la un moment dat o asculti si renunti.

    • Alina Manole says:

      anny, mecanismul deciziei de rupere e de-a dreptul pervers…de cele mai multe ori, cand in final te-ai decis, ti se pare ca apare “ceva” mai presus de ratiunea pentru care ai vrea sa pleci :)

  3. Emilia says:

    Daca inima l-a ales, inima va veni cu solutia cand nu va mai rezista, daca mintea l-a ales atunci ea e datoare sa aduca argumente pro si contra, …, dar sufletul ce zice?
    Este el omul pe care ai vrea sa il vezi in copilul tau? Scoate din tine tot ce e mai bun, sau tot ce e mai rau? Iti face viata mai frumoasa sau doar mai grea?
    Si dupa ce raspunzi sufletul iti va sopti solutia. Pentru ca la intrebarile astea sufletul este seful si are linie directa cu mintea si inima. :)

    • Alina Manole says:

      si uite cum un articol de principiu duce la reactii in principal din zona feminina :)
      emilia, tocmai asta e dilema majoritatii celor care ajung in impas. intrebarile sunt universale :) sper ca ti-ai raspuns corect la toate :)

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes