arhive de timp

timpul se comprima ciudat, pachete cu luni de zile se arhiveaza parca, din cand in cand scot fragmente din memorie. pe masura ce trec zilele fragmentele devin mai putine in multitudinea de clipe care trec in asfalt. asa imi dau seama ca am o problema.

mi-e dor sa deschid geamul si sa vad un munte. pe munte nu mai urc de niste ani, nici macar asa, cuminte si fara efort, pana pe varf de ceahlau. de niste ani nici nu prea am avut concediu/vacanta, cu 3 exceptii (trebuiau sa fie 3), din care doua au insemnat asfaltul unor capitale superbe. motivul muncii fara sef devine din ce in ce mai mult o scuza jenanta in fata demobilizarii. in perioada aceasta spun ca daca a pierde un contract al carui profit inseamna bani e mai important decat a castiga in cateva zile liniste si odihna si caldura numai buna de rezistat in inca ceva luni de munca, atunci traiesc in alte norme decat cele ale sufletului. iata, ma razvratesc :)

da, ceea ce m-a salvat, la propriu, sunt plecarile cu concert. probabil ca daca as fi mai putin emotiva si mai putin stresata de cum se intampla actul meu artistic atunci as considera si ca sunt in mini-vacanta si poate as percepe altfel ruperea de bucuresti. de cele mai multe ori insa “merg cu treaba”, noroc cu caldura oamenilor langa care ajung, caldura ce ma ajuta sa mai rezist putin.

dar da, visez la momentul acela in care sa ma trezesc dimineata, sa deschid geamul (sau usa unei camere care da spre terasa) si sa simt aer curat, sa beau cafeaua alaturi de cel drag, sa lenevim, sa facem dragoste, sa ne plimbam, sa uitam ca va trebui sa ne intoarcem pe asfalt…

a! si poate sa si ploua putin…

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes