n-o sa-l uit…pentru ca a fost primul meu…

“prima data” nu se uita. ramane intotdeauna, infipta in cap si in inima. primul sarut de exemplu stiu exact cu cine, unde si cum a fost. despre cealalta “prima data” la care va ganditi acum n-o sa scriu :D

ieri am fost pentru prima data pe stadion la un meci de rugby. Romania-Italia, finala IRB Nations Cup.┬árecunosc, initial m-ar fi tinut in casa si oboseala si caldura, acumulate in ultimele zile… dar am “cedat” (bestia de mine) si iata-ma pe la 6 la terasa la fabrica. in fine, terasa nu are o legatura consistenta cu rugby-ul, doar ca eram acolo, decizia era luata de 2 ore si intru pe twitter, vad info ca pre numele lui @chinezu are invitatii. evident, ma ofer :) si deodata simt ca la meciul asta chiar trebuie sa merg.

la 7 ┬ási jumatate in fata stadionului. chipuri cunoscute, in afara de chinezu sunt make, raluca, il vad si pe bujor cu “nu-spun-cine-persoana-importanta”. :) preiau invitatia, nu ma lamuresc exact unde e tribuna 2.0, ne asezam in 2 “simplu” desi aveam dubii majore. evident, aveam sa constat apoi ca tribuna 2.0 era in alta parte :D plina ochi, asa cum erau toate tribunele. stadion full, bataie pe locuri, va zic! :)

si incepe.

nu stiu daca ati fost pe stadion vreodata, daca ati stat atat de aproape incat sa-i vedeti pe sportivi de la cativa metri. eu n-am mai fost atat de. drept urmare, senzatia a fost atat de noua incat emotii pe mine cat carul

o gramada cu rezultat minunat

bine, trebuie spus ca despre rugby stiu de cand eram copil un lucru: ca-i sport de contact si de onoare. in acelasi timp. cel putin asa mi-a povestit mie mama cand nu intelegeam de ce uriasii de la TV se infruntau atat de … fizic?! (alt cuvant n-am gasit) pe terenurile de sport. in cap am avut insa tot timpul ideea asta si mai tarziu, cand lucid m-am uitat la meciuri de rugby, am mai inteles una-alta. inclusiv reguli de baza. nimic nu se compara totusi cu experienta de spectator in tribuna, cu soare in ochi sau fara.

in primul si cel mai important rand, ca spectator-virgin, m-a impresionat ce-am scris si mai devreme: terenul de care te despart doar cativa metri. apoi, datorita stadionului relativ mic, faptul ca poti distinge fazele din partea cealalta a terenului. apoi, important peste poate, faptul ca nu se injura. faptul ca in jurul meu, pe o arie mare, nu am auzit NICIO injuratura la adresa vreunui jucator, al nostru sau din echipa adversa…e de scris, de notat, de admirat, de UAU! (as vrea sa nu ma indispuneti si cei care ati fost sa ziceti ca se mai injura din cand in cand…nu-mi stricati premiera, da?!)

apoi meciul in sine, pe care l-am urmarit cu reactii timide la inceput (ca newcomer n-am fost ok cu reactiile niciodata). s-a jucat foarte frumos, in ambele reprize, scorul echipei Romaniei a fost unul care mi-a dat emotii spre final cand italienii pareau ca bausera apa cu “ceva”. au fost si accidentari din pacate si ratari ale transformarilor (de partea noastra). de povestit meciul n-o s-o fac, nu ma pricep asa bine. am stat insa cu sufletul la gura. au fost momente cand ma apuca plansul (nu ma scuz cu faptul ca eram prima oara pe teren, ca nu tine :D ) si evident, ca la final, la turul de onoare, m-a apucat de tot. am ragusit de strigat, desi la un moment dat mimam pentru ca ma durea gatul.

cred ca imi doresc experienta asta repetata ca a fost prea fain. vorba lui chinezu: “vine pentru prima oara pe stadion si mai si castiga Romania!”. cu modestie o sa spun ca “tizul” meu manole a insemnat mult in meciul de ieri :D

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes