Concurs si concert pentru elevi nevazatori

Radio România Actualităţi, Bucureşti Fm şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, organizează în cadrul celei de-a VI-a ediţii a manifestării „Folk fără vârstă”, un spectacol-concurs pentru elevii nevăzători de la Centrul Şcolar „Regina Elisabeta”, din Bucureşti.

Evenimentul, o premieră absolută, aşteptat cu deosebită emoţie de elevi ca un adevărat cadou de Sărbători, dar şi de membri din Bucureşti ai Asociaţiei Nevăzătorilor, invitaţi la spectacol, va avea loc luni, 12 decembrie, începând cu ora 12:00, în frumoasa sala de spectacole din incinta Centrului şcolar.

În prima parte a manifestării – concursul de creaţie şi interpretare de muzică folk – elevii înscrişi vor participa pentru a obţine nu doar aprecierea juriului şi bine-meritatele diplome, ci şi premiile – în principal chitare -  oferite de sponsorul S.C. HORA Reghin S.A.. În cea de a doua parte, vor susţine recitaluri Eugen Cristea, Alina Manole şi Ovidiu Mihăilescu.

Secvenţe înregistrate de la concertul-concurs vor fi difuzate şi în emisiuni muzicale de pe posturile Radio România Actualităţi şi Bucureşti Fm. Echipa de realizatori este alcătuită din Renata Rusu – şef de producţie şi Manuella Popescu – realizator – Radio România Actualităţi.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes