ajuns la capat, la oricare capat, astepti un semn. vrei un semn.
cand semnul vine, cum de nu-l recunosti niciodata din prima? de ce-l amani? de ce te miri? de ce te sperii? de ce te indoiesti ca-i pentru tine? ca-i pe bune?
dupa ce treci de un capat mai vine inca unul. poate cel pe care-l astepti demult. poate doar “urmatorul”. that’s life.
deschid ochii mari dar nu mai vreau sa inteleg. vreau doar sa vad semnul
What if there was no light.
Nothing wrong, nothing right.
What if there was no time?
And no reason or rhyme?
gata. plec spre club. am pofta de cantat!
Nu stiu daca pic exact pe subiect, dar cand citesc despre “semnul” tau, ma duc cu mintea la acel “tren” pe care cu totii il asteptam in viata, si pe care, atunci cand trece prin gara noastra, trebuie sa il luam. Sa nu-l lasam sa treaca. Mai pe scurt, cand iti doresti foarte mult ceva in viata, trebuie sa stii exact ce iti doresti, sa stii cum arata acel ceva, astfel incat atunci cand apare acel ceva sa pui mana pe el(ea) si sa nu-i mai dai drumul niciodata…
Asta e semnul pe care-l astepti tu?
Am scris ceva la articolul tau si nu a aparut. Te-am suparat cu ceva? Scuza-ma, daca e asa.
deci nu 🙂 doar ca n-am mai intrat pe blog…:)
nu e chiar tren, garile sunt aglomerate…oho!
si legat de “trebuie sa-l luam”…nimic nu trebuie 🙂
Scuza-mi nerabdarea, atunci 🙂 Cat ce priveste acel “trebuie”, probabil esti dintre aceia care nu spun “trebuie”, ca, in cazul in care nu-ti iese, sa nu fii dezamagit(a).
hm….nu e vorba de asteptari. cred ca mai curand sunt din aceia care spun cat mai putin “trebuie” . normele artistice poate implica mai putine reguli si de aceea. e o normativa de suflet.