peripetii oltenesti

ma tot gandesc de joi incoace ca de fapt, ceva trebuie sa compenseze intotdeauna un concert reusit. adica de ce sa fie numai bine si frumos? mai intai apare o situatie care te face se iti iesi din minti si deja stii ca seara concertul va fi asa cum trebuie.

sa va explic: plecarea la craiova a insemnat ceva mai multe bagaje decat de obicei (adica mixer, cabluri, monitor etc). in agitatia diminetii am avut grija sa iau tot ce tinea de mine si sa ies frumusel pe usa. usa care se inchide automat. singurul lucru care nu se afla in mainile mele era geanta cu telefon, bani, acte, carduri si….evident, cheile casei. ambele perechi de chei. mi-am dat seama de nenorocire de-abia in fata blocului, unde se strigase adunarea. nu mai era nimic de facut altceva decat sa plecam totusi la drumul craiovei. ca stare de spirit insa…

am avut noroc de baieti care mi-au ridicat moralul pe cat au putut. tot am ramas cu o stare de nesiguranta insa, mai ales pentru partea de comunicare. sunt dependenta de telefonul mobil pentru ca si ceilalti toti sunt dependenti de aparatele astea…si erau multe lucruri de rezolvat

drumul a fost in regula, la bals a inceput sa ninga si nu s-a mai oprit. deja incepuse compensarea: o prima ninsoare minunata. clubul frumos, cu soba cu lemne, cu oameni frumosi care au grija de artisti si de calitatea concertelor.

seara mi-a adus bucuria de a vedea oameni frumosi care au reactionat pe rand la piese de suflet sau la piese de joaca si care la final mi-au daruit caldura mainilor si zambetelor. si ningea in continuare, frumos, absorbind zgomotele orasului.

ziua plecarii a insemnat aventuri ale lui adrian (noroc ca totusi si-a regasit manusile, incarcatorul a ramas in camera iar de restul nu mai zic). plus o stare de “iarasi bucuresti?”.

recunosc ca intrarea in oras nu mi-a adus liniste. da, problema cheilor se rezolvase intre timp, noroc ca mai exista o pereche de rezerva. am fumat cateva tigari in fata blocului amuzandu-ma oarecum trist de zapaceala mea si de toata intamplarea. apoi a venit salvarea si am intrat in casa unde toate erau in regula. un soi de acasa.

de aici incolo ar fi trebuit ca lucrurile sa fie in regula numai ca…poate simtindu-mi regretul ca m-am intors, capitala s-a razbunat un pic. ii spusesem lui make ca daca nu sunt foarte obosita dupa revenirea de la craiova voi ajunge la gala premiilor foreverfolk. m-am adunat cat de cat si la ora 7 (gala incepea la ora8) am inceput sa sun dupa un taxi. am sunat vreme de 2 ore la macar 10 companii, pe alocuri simultan (de pe fix si mobil in acelasi timp). niciun raspuns. mi-au revenit toate starile aiurea. in cele din urma a venit cineva dupa mine cu un taxi si iata-ma platind cursa dubla. (care taximetrist a dat si explicatia sunatului meu in gol:  vineri seara taxiurile asteapta pe langa cluburi si nu raspund la comenzile prin statie. deci nu era din cauza vremii?!). am prins ultimele 10 minute din gala, am salutat toti cunoscutii si l-am revazut pe Nicu Alifantis. cu siguranta a meritat toata incapatanarea mea de a ajunge totusi.

ca o concluzie asa….sunt un om foarte atent cand plec la drum. imi verific si re-verific fiecare obiect strict necesar. cand vine vorba de concerte, geanta si chitara sunt singurele obiecte de care imi pasa mai presus de orice. dimineata craiovei a fost sinistra pentru ca iata, eu nu mai eram la fel. oare vine vremea sa am un asistent cu agenda si bife?! 🙂 iar povestea cu bucurestiul a fost sa incheie probabil cercul ne-uns al evenimentelor.

legat tot de compensari, la cum merg lucrurile in ultima vreme ar trebui sa am cele mai frumoase sarbatori din ultimii 4 ani.