in iron city

am fost de-atatea ori in Iron City, ca prieten, si ma voi duce in continuare acolo pentru ca mi-e drag locul, are un farmec aparte. si-l cunosc demult, de cand muzica incepea sa existe pentru mine ceva mai consistent. prietenii de acolo sunt printre primii fani care m-au intrebat vreodata “tu cand scoti album?” …iar asta (coroborata cu alte intrebari similare) a insemnat ca sunt, nu neaparat pe drumul cel bun, dar pe un drum pe care nu am gresit sa-l aleg.

concertul meu in Iron City a fost amanat pentru a avea loc atunci cand trebuie. iar azi (ieri, miercuri), trebuia sa se intample.  emotiile au fost mari si la locul lor, mai multe decat de obicei pentru ca…vedeti voi…atunci cand canti “acasa” e mai greu decat atunci cand canti in locuri straine. o emotie colaterala a tinut de tusea care parea ca nu se mai potoleste (si mocnea in timpul fiecarei piese). mostenirea gripei. in plus, adrian foarte gripat si el de vreo doua zile, cu coldrexuri luate ca pe bomboane. si cu toate astea (…cu tine n-am nicio sansaaaa)…gripa a stat cumintica si ne-am facut treaba cum am stiut noi de bine.

despre ce s-a auzit si cum si mai ales despre ce s-a simtit…nu pot sti eu. cu siguranta cei care au fost acolo.

linistea din orasul de otel a fost insa la un moment dat coplesitoare si aceasta dovada de respect pe care am primit-o din partea a peste o suta de oameni…m-a topit cu totul. le multumesc celor care mi-au daruit timpul lor pentru timpul muzicii mele, de adancuri, de suflet,  nu neaparat vesela, nu neaparat de zambet, doar daruita cu totul si cu sinceritate (ca altfel nu stiu).

va multumesc…va multumim pentru timpul pe care ni l-ati daruit atat de frumos!

imi veti ingadui sa ii salut si pup (fara tulpinite) pe cei care mi-au devenit dragi in iron si datorita iron (desi pe unii dintre ei i-am cunoscut mult mai devreme, in delta dunarii):  carmen, alina g., mysha, johnny, teddy (pe care-l mai fur din cand in cand sub numele de tudor olaru), giza, si mai de curand oana din bucate, nico si cristina. si nu ii uit nici pe stefan, dragos… despre andra nu mai zic nimic :)) pe body il voi aminti separat pentru ca si acum tin minte seara din spice club cand a venit ca de obicei cu casca de motor la piept si a spus, asezat ca un om mare: “eu imi deschid un club si se va canta folk acolo”. s-a tinut de cuvant. mai sunt si alti oameni Frumosi, pe care ii stiu ca pe calatorii cu care imparti acelasi drum o vreme indelungata si cu care familiaritatea exista implicit, firesc, fara sincope.

va port in suflet.

sa nu uit, prima mea aparitie pe scena Iron city s-a intamplat in mod oficial pe 12 martie 2008. :) astazi, la 2 ani fara 4 luni, pot sa declar ca piticul meu a fost fericit ca a revenit acolo, cu un concert Altfel

You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “in iron city”

  1. Am avut parte de o senzaţie ciudată şi de ceva emoţii sănătoase, probabil din aceeaşi zonă cu ale tale. Dar a fost ”odată ca niciodată” (merge şi aici scris în italice) un concert resimţit iar până în măduva oaselor.

    Tot promit că iau o pauză de tăiat vene, dar nu-mi iese. Deja mă bazez pe faptul că ţi se face milă şi le coşi la loc când vezi că abia mai picură sânge.

    Ar trebui să te gândeşti serios la asta – creşti la sân o generaţie de masochişti pe care, în plus, îi mai şi ajuţi să-şi hrănească piticii obraznici. :)

  2. sawyer says:

    Multumim si noi pentru concert.
    Piesele care mi-au placut cel mai mult ar fi :
    - Dragoste in trei (desi iti tai venele, citeodata e sanatos sa faci asta pentru a-ti creste altele)
    - Despre mine
    - Sirenele

    Toate au sunat bine dar astea mi-au placut mie expres :)

  3. Gabi says:

    Îţi mulţumesc din sufleţel, adică de acolo, de unde am simţit în fiecare secundă că ne cânţi şi ne oferi câte ceva din tine.

    Am avut de mai multe ori senzaţia, în timp ce te-ascultam şi…trăiam acolo fiecare cuvinţel şi acord, că simt atâtea, încât nu mai ştiam pe unde să le pun şi ce să fac cu ele şi cu mine. De la râs sau zâmbet de bucurie şi atât, dor de iubire, nervi (“Tu taci” :) ),până la melancolie, singurătate şi vene deschise…le-am simţit pe toate. Mie mi se pare o minune să poţi transmite atâta emoţie…

    Şi e cum spune Cristina (căreia, a propos, i-am simţit lipsa aseară), şi eu simt că piesele-astea cu atâta suflet şi, implicit, ceva masochism, dau dependenţă…
    Aşa că bine te-am descoperit şi la bună regăsire! :)

  4. Ionica says:

    imi pare rau ca de data asta nu am reusit sa ajung… dar cu siguranta am sa fac tot posibilul sa fiu prezenta la urmatorul concert, pentru ca imi face o reala placere sa te ascult. :)

  5. uite de-aia spuneam eu mai de mult ca “iron” e un fel de “acasa” pentru unii dintre noi. pentru ca ne-a adus impreuna, fiecare cu piticii si venele sale, toti vrand in schimb o bucata de luna patrata :)

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes