si a fost concertul nazareth

In HALA am fost pentru prima data si spatiul mi-a placut. E mediu ca dimensiuni, pentru concerte pana la 2500 de oameni. In picioare. Pe scaune ar incapea 1500, dar nu e rea deloc alternativa aceasta. Nu am fost foarte incantata de ciment, care, rock fiind, a cam ridicat in plamani praf.

Trooper a deschis seara. Vocalistul impresioneaza prin capacitatile specifice, l-am aplaudat furtunos la cateva jocuri vocale impecabile. Instrumental insa, la un moment dat, a existat cel putin un fals deranjant, ca urmare a lipsei de coordonare a celor doi chitaristi. Sau nu coordonare, incerc sa fiu blanda. Basist timid, “cuminte”, fara artificii. Comentam impreuna cu prietenii ca atunci cand spre final vocalistul a mai pierdut din acuratete s-a incalzit si trupa.

Ce nu-mi place insa deloc la o trupa de rock este initiativa celor cu maini libere din trupa de a indemna publicul sa aplaude. Inca de la inceput. De la prima piesa. Ca sa aplaud ma convinge percutia, ritmul, si ca un adaos. muzicalitatea de dincolo de tobe si bas. Trooper nu e Voltaj care sa-si permita sa fara “show” de “manutze in aer”. Sau nu ar trebui sa fie.

Daca intri cu cojones de la primul acord in fata publicului sigur “manutzelor” nu le mai trebuie coordonare.

Finalul recitalului romanesc a fost amuzant…”highway to hell” …ac/dc ….

Ori baietii au vrut sa glumeasca din start amintind tuturor tzeapa de curand inghitita, ori chiar cred ca sunt capabili sa faca un cover reusit la piesa mentionata. Daca a fost prima varianta, atunci jos palaria. Daca a fost doar a doua varianta…atunci … cu siguranta ne-am amuzat noi, astia de mai stim cam cum suna originalul. In plus, cred ca un cover bun e cel personalizat dupa voce si capacitati. Dar sa nu creem imagine de concurs de imitatii ca doare intentia.

Si a venit pauza pregatitoare pentru Nazareth

Si au venit cei de la Nazareth.

Si iarasi am uitat ce varsta au membrii trupei, asa cum mi s-a intamplat la alte concerte. Inceputul a fost putintel cam ragusit, dupa aceea insa 4 oameni au facut cat 2 troope la un loc. Piese multe mai vechi, cele de pe ultimul lor albumul ( “newz” ) suna foarte bine, un “dream on” de incalzire, solo-uri de chitara impecabile.

Si vine si defectiunea tehnica la sunet.

Pica boxe. Gajaie tot.

Apoi pica microfoane, trupa se retrage, tehnicul intervine. 10 minute. Sau 15…

Concertul se reia, publicul e tot acolo, se canta parca si mai bine.

“love hurts”

solo de chitara + bas si apoi doar chitara…ma bucur ca a filmat tvr-ul pentru ca vreau sa revad momentul lui Jimmy Murison. Cat despre basist, Pete Agnew, m-am indragostit definitiv de mana lui stanga.

Gata si concertul, am plecat cu o durere de spate infernala dar cu atmosfera in timpane. La 63 de ani sper sa fiu la fel de vie precum sunt oamenii astia.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes