suma nefericirilor nu e compensata de nimic

Adunam nefericiri una cate una, din atat de multe surse, incat la un moment dat uitam sa le diferentiem si simtim doar efectul. Nefericirea primului esec sentimental, a primei certe serioase cu parintii, nefericirea de a nu avea tot ce ne trebuie pentru o decenta vietuire intr-un anumit context, nefericirea de a ne pierde prietenii…pana la nefericirea pierderii unui animal de casa, a unor repere, a unui social….sau pana la nefericirea care vine din a pierde o zi din viata, de a pierde un sprijin, de a recunoaste un gest de afectiune cand e prea tarziu…nefericirea de a te sti singur sau prea impartit, nefericirea de a nu sti sa faci alegeri, nefericirea de a locui unde nu-ti place, nefericirea de a nu vorbi cu nimeni la telefon intr-o zi, nefericirea de a nu te simti in largul tau la un party, de a avea dureri de cap dupa betie, de a respira din propriul tau fum de tigara care-ti incarca plamanii si te doare, de a te sti izolat fizic, de a te sti neinteles pentru cel de care iti pasa cel mai mult, de a auzi ca esti etichetat dupa mastile celorlalti si nu ale tale, de a te sti tradat si cu toate astea sa ti se reproseze tradarea, de a analiza prea mult cand ti se cere doar sa simti…Si uite-le cum se aduna una peste alta si nu sunt ca “fericirile” , care se aseaza separate, in sertarele lor si nu compenseaza nimic din intunecimile ochilor mei.

…Peste tot jocuri de vointa? Oare vointa transforma sursele de potentiala nefericire in “fericiri asumate”?

De ce am senzatia ca suntem crescuti sa ne para rau? Sau poate e textul clasic: regretul ne da masura umanitatii…

…Imi voi ingadui sa ma schimb si sa traiesc in relaxari – carora eu le spun superficialitate – care sa ma determine sa nu imi pese de… forma asta geometrica in care sunt incluse variabilele vietii mele? Sa nu-mi pese de familie, de prieteni, de sef, de locuri, de contexte, de zgomotul masinilor, de privirile invidiosilor, de oamenii din jur, de propria-mi slabiciune in fata luarii deciziilor samd? Imi va fi mai usor daca voi renunta la resortul dinauntru care ma face sa devin nefericita la ceea ce nu e delicat sau macar atent cu sufletul meu…?

Naiba stie! Daca pot sa renunt la asta!

…in seara asta am coordonate de pubertate tardiva. Sau asa sunt de obicei?!

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “suma nefericirilor nu e compensata de nimic”

  1. Dru says:

    nush cum esti de obicei,dar cam greu sa devii superficial cand esti obisnuit sa gandesti cu sufletul.cum zicea tanarul E. ,”cum e mai bine?a fi sau a nu fi?”…

  2. corina matei says:

    asemanarile ma atrag dar identitatile ma sperie…da…sunt faze de treceri aceasta sete de superficial si nimic.numai ca in adancul tau..tu stii ca NIMICUL nu are nimic de-aface cu lehamitea…la “las sa fie cum o fi…” si tu nu esti decat un zbor cu aripi prinse….Dar ce-ai mai zbura in toate cerurile! Odihneste-te un pic….bea liniste stearsa….si….iti spune un Cineva care in acelasi timp si in afara timpului e un NIMENI. In orice adancime e un val usor..in orice tristete bucuria sta sa erupa..in orice final inceputul palpita. nu le separa..toate, depdata sunt TU.!

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes