de la Visniec la Violeta’s Vintage Kitchen

Dupa ce mergi la o piesa precum “istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintali” ai 2 senzatii puternice: prima e ca esti un om norocos daca ai trait fie si doar cativa ani in perioada ceausista (adica ai repere de intelegere) si a doua e ca doza de nebunie din fiecare ramane suficient de mica doar atat timp cat NU te gandesti la cat de nebun poti fi.

Nu stiu cum sunt percepute “lectiile” despre comunism ale lui Visniec de catre adolescenti sau cei de-abia nascuti in 1989…pentru generatia din care fac parte insa…

Recomand vizionarea, a acestei piese si a celorlalte de la TNB poate si pentru ca se apropie inchiderea teatrului national bucuresti pentru renovari…absolut necesare , iar procesul va dura in mod sigur romaneste, adica peste termenele stabilite.

In alta ordine de idei , vreau sa povestesc ceva despre seara de dupa teatru. Cautand un loc pentru o discutie despre comunism, evident, am dat peste un loc despre care auzisem intamplator ca e nou si “ca acasa”. Semnificatia acestui “ca acasa” am descoperit-o inca de la intrare: am fost poftiti sa luam loc de catre insasi gazda localului, care ne-a spus ca este si seara deschiderii oficiale si ne-a imbiat cu bunatati. Am trecut repede peste stanjeneala de musafiri cand ni s-au aratat painici facute in casa si mere coapte cu baton de scortisoara infipt langa miez de nuca, asezat capac…

Si uite-ne instalati confortabil intr-un spatiu mic, amenajat frumos, cu oameni de-ai casei in jur, cu jazz si zambete si serviabilitate fara masca.

Budinca de somon…mmmm…o bunatate, echilibrata in condimente si ingrediente, in castron de marime potrivita serii si cu o crusta care mi-a incantat esteticul.

Salata de peste marinat cu bobite de rodie (cred), nu foarte acra, la fel de echilibrata pe cat parea totul, si oamenii, si muzica

Tortul de ciocolata…bunica punea mai multa ciocolata pe deasupra dar stiu ca blatul era la fel de maron, la fel de dulce (nu prea mult) si la fel de bine crescut si pufos.

Iar painica cu stafide si rozmarin….ce, ingrasa? Lasati-ma in pace! E prea buna si coapta si rumena si usor dulceaga…

Pe langa astea un strop de martini. Un fum de tigara.

S-au desfacut si sampaniile, am ciocnit cu gazdele si le-am urat viata buna si sa fie intr-un ceas bun, din tot sufletul, la fel cum a fost primirea din partea lor si grija fata de papilele noastre gustative. Poate cu atat mai mult cu cat visez ca la un moment dat sa am un astfel de loc, pentru care sa gatesc ce-am invatat de la bunica. Asa cum face Violeta, gazda, pentru cei 3 copii ai ei, pentru prieteni si mai nou pentru cine trece pragul “Violeta’s Vintage Kitchen”.

Ni s-a aratat si un articol din Evenimentul Zilei din care am aflat detaliile de mai sus legate de viata si pasiunea locului si in care am citit si inca ceva: e o bucatarie in care prafurile magice nu incap, nu intra, nu-si au locul. Iar Violeta se trezeste de dimineata si gateste, ea insasi, da. Menu-ul zilei este postat in fiecare dimineata pe site-ul www.violetas.ro (de-abia astept sa gust din supa de legume cu crutoane cu cimbru si usturoi sau tarta cu branza dulce)

Am plecat de la Violeta’s Vintage Kitchen ca de la casa unor prieteni pe care imi va face placere de fiecare data sa-i revad (am si schimbat carti de vizita) si care imi aduc aminte de vremurile fara Maggie, Knorr , Vegeta, doar cu o Bunica ce stia sa le mestesugeasca frumos si gustos pe toate.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “de la Visniec la Violeta’s Vintage Kitchen”

  1. 1stbutterfly says:

    o poveste desprinsa parca din basmele copilariei…

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes