Cu laptopul la gura sobei

Sa pui laptopul pe pat si sa te ridici pentru a mai baga un lemn in soba. Asa se definesc ultimele mele zile, in orasul meu Acasa. De cateva zile traiesc alt timp, de relativa singuratate si sinceritate. Refac cu degetele modelul caramizilor de soba, in acelasi sens ca in copilarie, de sus in jos. Lalele si triunghiuri, asta e modelul. Si de fiecare data fac asta cand soba e prea fierbinte si imi ard degetele. Acum 20 de ani adormeam mult dupa bunica si ascultam zgomotele casei. Auzeam acceleratul care venea de la Bucuresti la 10 si 17. Stiu si acum ce asteptam. Apoi incepeam sa construiesc povesti, ma vedeam dansand, ma vedeam casatorindu-ma, vorbeam de una singura, in soapta, cu prieteni imaginari. Imi teseam realitati care ma urmareau si a doua, a treia zi. Realitatile astea rezistau datorita unei singuratati mostenite. Copil fiind imi doream sa rad.

Dupa 20 de ani… nu stiu sa primesc bucuriile sau surprizele fara sa plang. Rasul mi-e atat de rar al meu in intregime, pana in profund. Dar numar lalelele de pe soba bunicii, din casa cu viata putina si draga. Da, am avut si nostalgia Craciunului de acum ani de zile, cand bradul statea intr-o alta camera decat cea de somn, fara foc…si inca mai stiu ce-a primit bunica mea cadou in anul in care mi-am dat seama ca mos craciun nu exista.

Acum e vremea internetului, a blogurilor, a felicitarilor prin mail sau ca offline pe messenger. Privind in urma imi dau seama ca o parte din naivitatea fetei ce-am fost s-a pastrat in varful degetelor pe care le ard de soba. Si le mai pun o data pe caramizile incinse.

Mi-e intr-un fel de bine si la fel de ca intotdeauna.

4 Replies to “Cu laptopul la gura sobei”

Leave a Reply to Sarmus Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *