galben-pai

Apus galben-pai in bucatzica asta de lume. Pana acum vedeam secvente rosiatice, bleumarin, portocalii, violet. Astazi nu. Azi e galben-pai. Si luminile strazii s-a aprins inca de la ora asta, “dintr-un devreme spre mai tarziu” (asta cred ca e intr-un cantec pe care l-am scris cu ani in urma).

Am recitit astazi stari cuprinse in agendele mele vechi. Mi-am dorit sa am din nou 16 ani si sa fiu “devastata” de sentimente contradictorii. Sau 19, la primul gand spre moarte, tot din cauza “sentimentelor”. Sau sa fiu in prima zi a primului an de facultate. Sau sa-mi aniversez ziua de 21 de ani intr-un apartament din centrul bucurestiului. Sau sa implinesc 25 si sa-mi pun problema imbatranirii. Sau 27, pentru ca la 27 de ani a existat o zi in care am fost cea mai frumoasa.

Toate varstele acestea mi-au trecut prin fata ochilor, fiecare cu momentul din an cel mai insemnat. Fiecare an isi are ziua lui de referinta. Ziua pe care nu o vei putea uita niciodata, dar absolut niciodata. Care te va haitui cu bucurie sau tristete in aducerile aminte.

Inca nu stiu care va fi Ziua Anului 2007. Mai e timp. Cred ca e pentru prima data cand scriu “Am timp”. Eu, atat de haituita de secunda. Oboseala probabil.

…m-am uitat inca o data pe geam. Galben-paiul s-a transformat in verde-gri cu margine joasa de orange.

15.10.2007

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “galben-pai”

  1. una veche says:

    Nu-s foarte uşor de zdruncinat (sau sunt, da’ parcă nu-i bine s-o spun aşa

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes