da, doamne, o ploaie albastra – Nichita Stanescu

Si strig in sus, si strig in jos,
la dreapta si la stinga si-nainte
si inapoi, profund nesomnoros,
limba cu luna noua, dinte:
Sa fim spalati de un lichid, sa fim spalati
cum speli cu cirpa uda o fereastra
de tine, doamne, vitregii tai frati,
cu o torentiala ploaie-albastra.
Ploua, siroieste cu ingeri, cu stafii,
pe acoperisurile de tabla, pe mansarde.
Riuri verticale, sunet gri.
Acum se stinge tot ce arde.
Ploua, se lipesc aripi de apa de geamuri.
Frigul isi intinde spre noi o limba ascutita si dubla.
Duce-m-as calare pe un cal fara hamuri
in cimpia neagra, lugubra.
Duce-m-as cu parul ud de ingeri, de stafii,
izbit in timpla de Icarii scinteind
ai apelor, cazind de sus atit de vii din suspendatul, fixul labirint

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes