cat de greu e sa faci pe desteptul?

relativ recent am vorbit cu un prieten care mi-a transcris la zi evenimentele vietii sale profesionale. angajat al unei companii multinationale, pozitie de sef de departament, multe responsabilitati, colegi care-l adora (si mai ales colege). nu mai vorbiseram de cateva luni si initial am spus “uau” ca semn de apreciere si de bucurie. pana cand un semn de intrebare mi s-a strecurat in cap si n-am mai putut sa scap de el (de semn adica). sa fie prietenul acesta de azi acelasi prieten de acum cateva luni, cand ma intreba daca un esantion de 300 este la fel de bun ca unul de 1100? sa fie acelasi om care imi dadea spre citire si eventuale sugestii un chestionar pe care un student de anul 1 la sociologie l-ar fi facut cu succes mult mai bun? sa fie acelasi om care in urma cu cateva luni nu stia sa traduca “asteptam raspunsul dvs. prin email sau prin telefon” din romana in engleza si care acum poarta discutii tehnice sau conversatii cu clienti la fel de multinationali ca si el? hm…

marturisesc ca m-a pus naiba sa pun intrebari suplimentare sperand sa aflu de cursuri de engleza sau de lectii in particular, de experienta in cercetare de piata, de traininguri de specialitate. am aflat ca mai mult se freaca menta pe la el pe-acolo, ca important e sa ii faci sa creada ca iti pasa si sa faci power-point-uri foarte colorate, ca ii pui pe altii sa munceasca (doar de asta esti sef de departament) si ca are el pe una care a lucrat si la “x” companie si e tare gagica si ii face toate cele si el o scoate la bere.

bun

de aici au inceput nervii

nu pentru ca iti trebuie ceva noroc ca sa ai un astfel de job, bine platit si unde nu ti se cere extrem de mult, nu pentru ca fiecare isi gaseste locul pe lumea asta, nu pentru ca a fi sef presupune sa ai si subalterni si daca mai sunt si faini esti castigat, ci pentru ca…ei bine…il stiu pe omul ala! ii stiu capabilitatile profesionale, ii stiu limitarile pentru ca intr-o vreme era terifiat de gandul ca si-ar putea pierde vechiul lui loc de munca, foarte caldutz si fara satisfactii, dar unde seful il tinea pe-aproape din varii motive. il stiu pentru ca il stiu, ok? si nu-mi cereti mai mult decat atat sa va spun, ca doar ma stiti ca-s toleranta !!
da, m-am enervat. pacatul meu! vina mea!

cat de usor le e unora sa faca pe desteptii? ce mecanism se naste in ei atat de flexibil, atat de fin, incat sa identifice in functie de cerinte reactia corecta, maniera optima de raspuns? oare cand se intorc seara acasa, de la birou, dupa discutiile lor fulminante cu sefii si partenerii de afaceri, inca mai cred ca sunt destepti? oare stau 5 minute pe zi sa-si stabileasca repere de invatat pentru ce au mintit ca stiu sau sunt autosuficienti in propria lor minciuna? vor ajunge ei oare sa povesteasca prietenilor cat de mult sunt apreciati pentru ca asta e senzatia lor reala sau pentru ca vor sa traiasca in continuare in bula artificialului? sau oricum nu li se cere nimic altceva acolo unde sunt decat o disimulare a competentei? sau a te da destept e o chestiune de context? (desi vorbim totusi de o multinationala…)

si iarasi ma intreb retoric ce naiba au vrut sa spuna cei care doreau sa ma angajeze prin toamna anului trecut (tot multinationali) cand mi-au dat ca feed-back o chestie de genul: “suntem foarte incantati de discutia purtata cu dvs. dar atitutinea dvs a fost foarte relaxata…oarecum de sef, iar postul nostru presupune mai mult executie decat inovatie”.

acum sunt propria mea angajata. si o alta intrebare retorica: eu cat de bine va trebui sa mint sau cat de desteapta trebuie sa ma dau pentru a corespunde profilului cautat de clientii mei? caci clientii tot o forma de angajatori sunt.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes