1 noiembrie 2017

10515328_1018465831526161_3890799757873337031_o

Scriu acum, la inceput de zi, la putin timp dupa miezul noptii. Am concert azi, al treilea dintr-o serie de toamna (1 septembrie, 1 octombrie, 1 noiembrie). O premiera de cvartet, cu Luis Palomino la saxofon si, macar pentru aceasta premiera, scriu pe blog, locul unde in ultima vreme revin tot mai rar.

Ultimele luni n-au fost usoare, tot felul de mari sau mici probleme de sanatate s-au imbulzit pe lista de prioritati. A fi mai atent cu tine insuti…asta e o provocare al carui sens l-am inteles dupa fiecare criza sau spasm. Inca nu pe deplin.

S-au anuntat nopti din ce in ce mai reci, e toamna plina, primesc filmulete cu ninsori si ma sperie putin gandul ca pana la Craciun mai e un strop de vreme si iarasi e gata anul si n-am facut mare lucru.  Tristetea vine din faptul ca inca nu e gata albumul cel nou care va fi tare frumusel, va spun eu! E o altfel de poezie, e o altfel de stare. Eu nu ma asez ca toamna, dar am o cale si o vad.

Din cand in cand ma mai intorc cu gandul catre Paris si concertul Coldplay. A fost singura data, dupa multa vreme, cand muzica si spectacolul m-au facut sa dansez si sa nu ma gandesc la nimic, iar asta-i mare lucru pentru un om cu excedent de ratiune. Orasul nu, nu m-a incantat atat de mult, doar vreo 2 colturi m-au facut sa vad Parisul din filme, spre deosebire de Londra, unde … da, unde m-am gandit serios de ce n-oi fi mers cu munca atunci cand ma tineau legata de glie mai putine.

Zilele acestea am simtit apasarea de acum 2 ani. In celelalte zile e mai suportabila. Faptul ca nu se schimba nimic, dar nimic, ma roade pe dinauntru cu fierul rosu. Urechile astupate in locul unei inimi deschise, asa vad realitatea de acum. Si toate astea pentru niste bani lasati mostenire. Sau functii. (acum mi-a trecut prin minte gandul ca peste niste ani voi citi ce-am tot scris pe blog despre situatiiile de viata reala si voi spune “Ce vremuri”. Macar visez.)

Ma intorc la ziua de azi, 1 noiembrie. Anul acesta am avut putine concerte-standard, lungi si cu joaca. E timpul sa imi iau revansa si in seara aceasta sa fac ce imi place cel mai mult din tot ceea ce fac in orele mele treze. Sa cant.

Inchid acum, cica artistii au nevoie de somn pentru a canta cum trebuie. Eu as zice ca au nevoie doar de dragoste :)

Concerte la mal de mare

Alina Manole

Cred ca ma salbaticesc.

Ar trebui sa sterg propozitia de mai sus, pentru ca e rezultatul unei sinapse luuungi de tot. Parca imi vine sa dau si explicatii.

Nu o sterg.

Anul acesta voi fi prezenta la mal de mare, cu Luna Patrata cu tot, vreme de 2 zile.

Pe 28 iulie, seara, la ora 21:00, voi fi in 2 Mai, cu Raul Kusak si cu Adi Tetrade, pentru un concert-standard-cu-Luna Patrata-pitici-si-alte-jucarii. Locul care ne gazduieste concertul este La CopaCabana. Aproape de plaja, in spatele rulotelor, cu papa bun si oameni faini. E fratele de nisip al casei mele din oras, La Copac. Referintele sunt asadar foarte bune :) Linkul catre pagina de eveniment de facebook este ACESTA

Pe 29 iulie, dimineata, la 10 si jumatate, va astept la cafea in Vama Veche, la Papa la Soni. e al 4-lea an cu matineu  “Joia Pacatosilor”. Varianta pacatoasa de voce si pian a marturisirilor despre iubirea reala, cu amanti, greseli, impacari. Adica terapia muzicala de Vama. Linkul catre pagina de eveniment este ACESTA

Accesul la ambele manifestari se face pe baza biletelor ce pot fi achizitionate la intrare. Stiu ca in perioada respectiva (si nu numai) sunt tot felul de manifestari cu caracter gratuit. In cazul meu, organizatori nu sunt nici firme private nici institutii publice. Ramane la latitudinea fiecaruia dintre voi, cei care veti fi in zona in acel week-end, daca doriti sau nu sa platiti un bilet pentru cateva ore de muzica. :)

In restul sezonului (luna august adica) ma voi calatori cu muzica in tara – Sighetul Marmatiei si alte orase pe care le voi anunta in curand – sau fara muzica, dupa cum mai e nevoie de mine sau dupa cum am eu nevoie de aer.

Va multumesc tuturor celor care dati de veste despre aceste doua ocazii de a ne intalni in vara aceasta. :)

 

 

Despre trup si suflet – 2 zile mai tarziu

19807443_1578045752213942_1097113641_o

Marti, 4 iulie

La trecerea de pietoni, 2 cupluri. Au cate 14-15 ani fiecare. Isi cauta alinturi. Una dintre fete spune “cu groaza”: “Sora lui x e casatorita si cu copil si il alinta pe sot – Ursulet!”. Atata sila, soc si oroare intiparita pe chip de copil n-am mai vazut! Rad pe sub ochelari.

La metrou Romana, bag cartela gresit pentru validare. Baietelul doamnei de la casierie (am aflat cand am cumparat cartela si era ajutor de nadejde) vine sa ma ajute. “Va ajut imediat. Alti adulti nu au vrut sa le arat. Erau foarte zapaciti!”. Rad de-a binelea, cu subiect si predicat. Mai rad inca vreo 2 adulti cu mine.

Alta trecere de pietoni. Multa lume, un “rosu” lung. Uneori ma amuz cupland oamenii pe care ii vad pe partea cealalta. Azi am o usoara problema: sunt mai multi barbati decat femei. Raritate!

Am ajuns la MTR, la cinema. O premiera. “Despre trup si suflet”. Premiera si pentru mine, ca-i prima data cand merg singura la cinematograf. Vad cum se aduna oameni, desi mai e jumatate de ora pana la inceperea proiectiei si lucrul acesta ma bucura. Monica (Felea) va fi tare incantata. Schimb cateva cuvinte cu ea inainte de ora magica. Ii spun amuzata ca raportul intre femei si barbati spectatori e cam ca la mine la concerte. Ne amuzam.

ora 18:00

Incepe filmul. Pana la 18:12 minute au tot intrat oameni in sala. Am incercat sa ignor telefoanele aprinse pentru accesul la scaune. Am pornit cu asteptari mari, nu stiu nici eu de ce. Pana la 18:20 incerc sa nu ies din sala, desi imi vine sa vomit de la imaginile din abator. Culmea, nu ma stiam asa sensibila, am crescut cu picioarele in pamant. Incerc sa ma concentrez pe elemente tehnice si aproape as cauta, pe loc, sa vad cine e directorul de imagine.

Apoi incepe povestea. Povestea e frumoasa. Foarte frumoasa. Tablouri peste tablouri, cadre a la carte. Umor delicat, neinvaziv. Intuiesti succesiuni de intamplari, altele te iau prin surprindere. E film european in cea mai clasica interpretare a expresiei. Pe alocuri ma oboseste. Are insa un ceva, fir’ar ceva-ul care ma tine in scaun. Spre final ma loveste.  Ce vad are legatura cu povestea, dar e si parte din mine insami. Acolo, spre final, vad cea mai frumoasa conversatie telefonica, o conversatie pe care am avut-o candva, demult, in alta viata. In momentul acela am disparut putin, fara sa ma misc, de fapt, de pe scaun.

Inca 3 minute de film, cuiva i se face rau in sala (asta e la propriu), se cheama salvarea, filmul curge si eu nu ma pot misca. Inca 30 de secunde si liniste.

Ies din sala incet, merg incet, pe jos. Nu vreau sa merg acasa. Monica imi scrie ca nu ma intreaba nimic. Ruxandra imi scrie amuzata “hai cu impresia!”. Salut niste oameni si plec, nu ma opresc. Dau un telefon si brusc am o directie care-mi convine pentru starea pe care o am. Pe drum, din taxi, vad un apus asa cum trebuie sa fie.

De marti incoace procesez. Acum am putut scrie. Poate mergeti sa vedeti filmul. Poate nu.

Noaptea de dinaintea premierei

alina-manole

Daca tot scriu rar, macar sa marchez momentele care conteaza.

E deja sambata, 24 iunie. In loc sa dorm cu flori de sanziana sub perna, mi-am aprins o tigara. Chestie pe care n-am mai facut-o demult acasa (pe 5 martie am primit cadou o tigara electronica si lucrurile s-au cam schimbat in privinta fumatului). E o noapte speciala insa si cred ca fiecare por din fumatoarea ce-am fost imi cere dreptul la nicotina eliminata in cateva luni. Azi am premiera. Peste 18 ore si ceva. Pentru cine nu stie, zic repede: cant singura (asta s-a mai intamplat in Bucuresti o data pe an in ultimii 3), dar nu atat de singura. Vom fi doua Aline pe scena: eu in carne si oase si eu digitala. ( Fiecare dintre noi are cate ceva de spus. Cu mix de muzica si vorbe. Cu piese mai putin cantate in concerte sau deloc. Suna ciudat, asa-i? Un pic este. Formatul acesta de concert e o premiera (din cate stiu) in lumea asta cunoscuta, romaneasca. Si uite-asa creste responsabilitatea si mai mult: fata de mine, fata de cei care vor veni sa ma asculte. Si mi-e teama un pic. Mai mult decat “un pic ciudat”-ul scris mai devreme.

(mai multe in LINK)

Data concertului vine cu un aport de semne: sunt Sanzienele si e luna noua. Da, in ultima vreme ma tot uit dupa semne. Nu le mai refuz. Si e bine. Semne de bine, semne de intrebare, semne in cer si semne pe asfalt. Creste emotia in contexul acesta? Oh, da! :)

Dupa ce termin aici de scris fac un snur de spectacol, cu chitara in brate, aici, langa motan. Apoi nu stiu, sper sa adorm si sa gasesc secunda de somn de care sa profit si care sa imi aduca odihna.

Gata! Am scris ceea ce peste o vreme sper sa pot privi cu mai mult calm decat rascoala asta de sange din mine. :)

Sa fie noapte magica asadar! :)

Noi imbatranim, zambetul nu.

alina manoleMuzica asta. Apoi restul cuvintelor.

Ieri (mai bine zis alaltaieri, vineri) am inchis prima seara a festivalului Flori pentru Suflet. Pofta de cantat ca de muscat dintr-un colt de paine. Ce alta comparatie sa faca o gurmanda ca mine? :)

Sambata a fost ciudata. Trezire la 8 (in virtutea intertiei cumva; cine spune ca artistii se trezesc tarziu sa-si verifice din cand in cand teoria), o intalnire cu prieteni de departe, Luna Patrata difuzata la Europa FM (a mers Mirela Retegan cu ea la interviu) apoi treburi casnice si drumuri. Un drum spre festival, un alt drum spre alt festival, o alta intalnire si tot asa. Bucurestiul prea plin de masini pentru o zi de “uichend”. Am mers doar cu metroul si pe jos. Apropos! Cand te porti cu Bucurestiul ca un turist ai parte de surprize frumoase.  Am fotografii multe si speciale in minte dupa ziua asta. Nu, fotografii de facto nu. Nu stiu sa le fac. Il las pe Vlad Eftenie sa vada Capitala cum stie el mai bine. :)

Singurul regret este ca n-am vazut Luna. Prea multe lumini in oras, cum s-o vad? Noroc cu prietenii care-mi spun sa ma uit pe cer si, daca nu o vad, sa mi-o imaginez prin ochii lor. “E superba, stii?”.

Da, stiu :)

Azi (mai bine zis ieri, sambata) am avut senzatia ca stau pe loc pe loc pe loc pe loc. Ca inima are un ticait ciudat. Ca un ceas cu bateria pe duca. Culmea e ca stiu cum sa o repornesc dar mi-e frica. (Mi-e frica pana nu-mi va mai fi – zice un pitic undeva inauntru si ma apuca rasul. Are dreptate piticul asta. Sa am grija ce-mi doresc! – zice un alt pitic . Ii dau si lui dreptate, cumva.)

…Ah, cum e muzica asta! (linkul e chiar la inceput de articol, daca ai sarit cumva peste primele 2 cuvinte)

Mi-e dor de un rasarit. Culmea, nu in Vama, ci in locul acela unde m-am indragostit prima oara de mare. Mal inalt, cu o banca stinghera. De la Chet mi se trage dorul asta. Sunt frumoase amintirile premierelor de viata. De unele credeam ca am scapat, dar au revenit de curand, in bloc compact. De exemplu, mi-am amintit cum m-am indragostit de zambetul unui barbat iar posesorul lui n-a aflat niciodata. Doar zambetul era frumos, ce sa-i fac?! :) Mi-am amintit de el pentru ca am vazut saptamana trecuta unul care ii semana si, da, recunosc, l-am cautat pe facebook. Desi posesorul e destul de schimbat (au trecut multi ani de atunci), zambetul e identic ca in dimineata aceea in care l-am cunoscut. O dimineata cu cafea si liniste, intr-un birou in care ajunsesem cu jumatate de ora inainte de oricine altcineva. Cum in 2017 nu exista like pentru zambet, m-am abtinut sa reactionez cu emoticoane. Reactionez insa acum, cand scriu, cu zambet. De mainile unui cofetar ma mai indragostisem, dar de asta am mai povestit pe blog (sau intr-un concert, nu mai stiu exact).

Merg la somn. Maine dimineata sunt la TNB, apoi trebuie sa ma pregatesc pentru cele doua saptamani de curs care ma asteapta incepand de luni. Asta nu e o premiera, sa ma apuc de cate ceva nou de invatat. E doar loc in cap pe care trebuie sa-l umplu. sau, vorba cantecului : “Sa ne ocupam creierii cu ceva” ;)

Mai aproape

alina-manolePornisem de la titlul Mai Aproape, scrisesem lucruri legate de plimbarea prin parc si ploaie marunta de dupa concertul Hauschka, apoi ceva s-a rupt, ca si cand tot asfaltul ar fi venit peste mine. Mi-am amintit de tot soiul de lucruri din ziua asta si nimic din cele 3 ore de muzica si aer nu au mai existat.  Am intrat in usoara panica. Am sters tot.

Dupa vreo 20 de minute de ascultat muzica-ce-mi-place-atunci-cand-nu-stiu-la-ce-sa-ma-gandesc-mai-intai, mi-am dat seama insa ca pot sa stau linistita, nu am pierdut nimic din ce-a fost frumos azi. Muzica si starea de concert sunt tot acolo, verdele din parc e tot inauntrul memoriei mele si visele au zburat deja de cand le-am vazut in inima.

M-am linistit asadar. Pot sa mai stau cam pana pe la 1:00 si apoi sa bibilesc in continuare niste tabele si formulare. Hai ca nu-i rau :) Pot sa revin la titlul Mai aproape…altfel! .)

Sunt mai aproape de recitalul de vineri de la Festivalul Flori pentru Suflet. Vom fi pe scena in formula cea mai extinsa (pana acum cel putin): cvintet. 5 pentru 5 ani de festival :) Pentru cine e din Bucuresti si vrea sa vina…atentie! Muzica incepe devreme si nu se termina tarziu in noapte :) Mai multe informatii se gasesc si pe facebook, pe pagina oficiala EVENIMENTE Sector 3 (trei)

Sunt mai aproape de data de 27 mai si de spectacolul Joia Pacatosilor. Mai sunt 9 fotolii libere momentan. Imi vin tot felul de idei legate de scenariul pentru ziua aceea…desi cel mai nou inca nu e stiut de toata lumea :)

Sunt mai aproape de Iunie si de Baryshnikov la Sibiu (ce e in link e chiar spectacolul pe care il voi vedea). Plus Faust. :)

Sunt mai aproape cu gandul de luna Iulie si doua concerte la care imi doresc sa ajung nu doar pentru ca am deja bilete, nu pentru ca zbor, ci pentru ca vreau sa fiu cu prieteni dragi, fie pe drum fie la destinatie. Mmmm…abia astept!

Sunt mai aproape si de mine cumva. Macar ca stiu ca am putin timp care sa fie doar pentru mine ;)

Iata afisul pentru 12 mai si sa fie si ce-ascult-eu-cand-nu-stiu-la-ce-sa-ma-gandesc-mai-intai...

Si e si Luna Plina…

Alina Manole - Festival Flori pentru Suflet

 

 

 

In mijlocul mie insami

alb negru de alina manole

Dupa aniversarea Lunii Patrate si live-ul de la Guerrilla (cu duetul-soc Manole-Dobro si lansarea oficiala a unuia dintre cantecele noi) a urmat aniversarea spectacolului Joia Pacatosilor. N-am apucat sa anunt, pe blog sau pe site-urile prietenilor, evenimentul. Locurile au fost ocupate repede-repede si, in joia magica, aerul a fost…cumva. Cumva de frumos pentru mine. Cu scenariul schimbat, din nou. O alta perspectiva a pacatelor de iubire. Nu stiu cum li s-a parut celor care au venit la aniversare. Eram atat de emotionata incat m-am refugiat in poveste si n-am mai iesit o vreme. Inca nu stiu daca voi relua acest scenariu pe 27 mai, la viitorul spectacol JP. Povestile depind foarte mult de starea din ziua de dinainte si de inspiratie si de adevarurile de care aud intre timp…

Si asta e in materie de muzica. E a 3-a primavara fara sa plec in turneu. Motivele sunt multe. Toate se aglomereaza in perioada de primavara, parca si asfaltul e mai greu si ma tine in Bucuresti. Nici oamenii nu mai sunt cum erau si eu refuz sa schimb naivitatile pe ceva material. Toamna, sper, va fi mai generoasa cu timpul si cu vrerile si vremurile :)

Stand in Bucuresti, am trecut mai curand prin ploi decat prin ninsori. A nins prea tarziu peste pomi. Am prieteni cu livezi de poveste si mi-e gandul la ei. Sper sa fie bine ciresilor.

Am scris ca am trecut prin ploi. Am mers prin ele cat nu s-a intamplat in noiembrie. Nu mi-a placut. Toamna e cu ale ei. Ce cauta in aprilie?

Ieri m-am strecurat, slava cerului, doar printre masini, ca sa ajung la Mirela “Polivalenta” Retegan ( :-) ) si aniversarea Zurli. Nu pot scrie ce nebunie a fost. Am stat si eu in bratele mamei, cum au stat toti copiii? Am stat! A pus mama degetul pe nas si a zis un juramant? A zis! Desi l-a zis acum mult mai multi ani, in sinea ei.

Astazi, in casa miroase a copt. Luni e Pastele Blajinilor. Mi-ar fi placut sa nu stiu ca exista sarbatoarea asta.

Urmeaza o saptamana plina-plina. Pana joi nu respir. “Tu n-ai program!” . “Ihim…!”

De o vreme incoace colorez. Am primit cadou o carte de colorat si creioane. Initial m-a iritat activitatea: toate gandurile puse bine in cutii au navalit in fata ochilor, intre mine si foaia cu contururi. Apoi m-am relaxat si am pus in ordine tot ce nu era deja pus. De vreo luna ma amuza modul in care aleg culorile. Uneori raman intr-o singura culoare, alteori fac un soi de varza. De curand am facut o plansa alb-negru. Asa de buna imi fusese ziua. Noroc cu ce vad in vasta lume a internetului. Si ma refer aici la fotografii care trezesc in mine reactii incredibile. De exemplu, fotografia ACEASTA a nascut o poveste, iar ASTA m-a dus, lin, in mijlocul mie insami (suna cam ciudat constructia aceasta – in mijlocul mie insami – dar imi place si o las asa) :)

Ma mananca degetele sa scriu, si nu pe blog sau facebook. Poemele se randuisera cuminti intr-un document numai bun de dat la editare. Apoi a murit hardul extern cu tot ce am lucrat in ultimii 3 ani. Inca nu am ajuns sa-l dau la reparat, sper sa fac asta in joia care se anunta cat de cat libera. N-am ajuns pana acum pentru ca imi tremura stomacul la gandul ca, de fapt, am pierdut tot. Mi-ar fi dor de cateva dintre versurile scrise. Nu de toate, ca nu-s geniala. Si, oricum, dintre toate, cel mai dor mi-ar fi de materialele originale care au insemnat albume si Adalbert. Scrisul, in sine, mi-l voi recupera in iunie. Am eu senzatia asta ca Sibiul imi va prinde bine-bine!

Daca nu ar fi fost soare si inca o explozie de floare alba in muscata nu as fi scris azi pe blog. Ar fi ramas doar poemul de pe facebook, pus de dimineata, si anuntul ca biletele pentru 27 mai s-au pus in vanzare.

E bucuria luminii. A! Si festivalul luminii in Bucuresti! La noapte ies iarasi sa inspir culori.

8 ani si-un semn de infinit

cover 2

Acum 8 ani mi se parea ca trec prin iad. Toate pregatirile, lipsa mea de experienta in zona de organizari evenimente mari, prima mea lansare de album, miza mare, detalii multe de pus la punct. Acum nu e mai usor, e doar mai ordonat totul. Sau asa imi place sa cred. :) Ordonez si aici informatiile despre concertul aniversar de pe 24 martie 2017 :)

1. Detalii tehnice

Concertul va avea loc in Clubul Spice din Bucuresti. Clubul se afla pe Calea Victoriei, in cladirea cu casa de moda Venus, la etajul 1.  Rezervarile se fac la numerele de telefon 021.312.01.36 sau 0766.260.390. (dupa ora 12:00). Locuri mai sunt putine!!  Concertul este anuntat la ora 20:30, cu sfertul academic pe care il avem in vedere si pe care incercam sa nu il depasim  :) Vom face o binemeritata pauza pentru fumatori! :)

2. Detalii muzicale

Formula de scena este Alina Manole (voce si chitara), Raul Kusak (pian), Dan Nicolau (trompeta), Adi Tetrade (tobe). Invitatul special al serii este chitaristul si compozitorul Dan Iliescu, liderul trupei Timpuri Noi. Playlist-ul va include si cantece noi!

3.  Cadouri!

Fiecare dintre spectatori are un cadou din partea mea si a prietenilor de la #doityourselfie . Mergeti la acesti prieteni, faceti o fotografie si o veti primi imprimata pe un magnet. Toate fotografiile digitale pe care le veti face, vor fi intr-un album pe facebook, deci totul ramane! :) Pe mese vor fi stafide in ciocolata pentru ca 24 martie e ziua stafidelor in ciocolata. (pai nu?!)

4. Amintiri

Colectia 3 A.M. – singurul material fizic ce curprinde cele 3 discuri mari scoase pana acum (pe scurt Luna, Dragostea si Fericirea) – va fi disponibila pentru comenzi in seara de concert. Mai sunt, in total, 38 de exemplare! Apoi gata.

Tot ce am scris mai sus exista si pe pagina de facebook a evenimentului. Nu toata lumea are insa cont :)

Cam asa stau lucrurile. Sper sa ne vedem pe 24 martie cat mai multi lunatici si sa cantam impreuna planetei noastre muzicale. Eu ma voi bucura o data in plus, caci imi voi aniversa si ziua de nastere tot acolo. Cum altfel?! .)

Concert Alina Manole - 8 ani Luna Patrata

Desteptarea primaverii, trupa Firma si alte istorii de avanpremiera

Desteptarea primaverii

Despre punerea in scena, la Teatrul Mic, a piesei “Desteptarea primaverii” stiam de anul trecut. Din umbra, am trecut prin cateva etape de povestiri. Apoi am primit intrebarea “Vii?” si m-am infiintat, in loc privilegiat un pic, in sala de teatru.
O mentiune mica: sunt spectator bun, imi inchid telefonul, nu soptesc nimic catre vecinul de scaun si sunt atenta-foc, dar…am o problema cu duratele mari ale unor spectacole. Ma sperie. Poate usoara claustrofobie. Poate faptul ca stiu ce inseamna procesul de atentie si care sunt duratele optime. Nu intru in detalii stiintifice. Ati inteles ideea. Ei bine, piesa dureaza 3h si 15 minute. Pauza dupa 1h 45 min. Ma panicasem un pic.
Si a inceput. Si a venit pauza. Si s-a terminat.
Si detaliile scrise mai sus nu au contat si asta mi se intampla rar. FOARTE rar.
Incerc sa ordonez ideile pe baza carora va voi face si recomandarea de a vedea Desteptarea primaverii
1. Textul – il cunosteam deja; cine nu il cunoaste, cu atat mai mult se va bucura de el; il gasiti pe internet.
2. Mash-up (ca alt cuvant mai potrivit in limba romana nu am la ora asta) intre arta dramaturgica si cea muzicala.
Nu este un spectacol de teatru si atat. Pe scena se afla trupa Firma. Care nu e trupa de acompaniament. E parte din poveste. Cantecele au fost scrise pornind de la text si sunt perfecte. Perfecte. Nu sunt fan Firma. Imi plac cateva dintre piese si un videoclip pentru care s-a muncit mult. Ce se intampla insa in acest context nu are legatura oricum cu un concert -standard. Daca mergeti, imi veti spune apoi despre “In numele tatalui” si mai vorbim pe tema :)
3. Jocul actorilor, tineri, bun. Rares Florin Stoica – trebuie mentionat.
4. Solutiile regizorale…ei bine, acum ajung la Vlad Cristache.
Liviu Ciulei si Victor Ioan Frunza sunt doi dintre regizorii care au pus in scena textul. Si vine Vlad Cristache in 2017. Nu stiu daca a fost elevul lui Victor Frunza, dar ceva imi spune ca da. Cand intr-o piesa de teatru ma scot din circuit 5 scene, e mult. Sau, ca sa nu intelegeti gresit, e de mult Bine. Si ma uitam la regizor aseara, atat de tanar ca i-am urat in gand sa nu uite varsta aceasta cand va ajunge la 50.
6. Sunetul e impecabil. Calibrarea muzica – voci actori e exact asa cum trebuie. Nu e sonorizare, e sound design. Cateva dintre efectele de pe final de momente muzicale fac cale buna de stare unor pasaje intregi cuvantate.
7. Hai ca vine si randul unui punct slab, ca ma stiti sincera chiar si in entuziasm :)
Light design-ul. Aici mai e de lucru. In 2 dintre acele scene minunate de care scriam mai sus, ceva idei mai inspirate in ceea ce priveste luminile ar fi dat pus un diamant undeva. Au mai fost si alte momente in care simteam nevoia de light desigh, nu de lumini de teatru. In plus, doua dintre luminile amplasate la nivelul scenei, spre una dintre iesiri, mi-au batut in retina mult si albastru si…gata.

As mai scrie inca pe atat. Despre text si despre uriasa diferenta intre anii acestia si cel in care a fost scris in ceea ce priveste adolescentii si ce cunosc atat de rapid acum in privinta sexualitatii. Despre public si faptul ca inca se mai aude sunetul telefoanelor mobile. Despre freamat si emotiile unei avanpremiere.
Va las sa ma credeti sau nu ca 3 ore si 15 minute (si 30 de minute, daca luam in considerare pauza) merita petrecute acolo.
Inca ceva: intrati la timp in sala la inceput si dupa pauza. Lucrurile se intampla cursiv, continuu. Inclusiv in pauza.

Plecaciune si drag,

Alina Manole

Nu e grav… :)

Dodo

Nu, nu e grav, putea sa fie si mai si! Nu e grav faptul ca nu mi-am mai facut timp de blog. Ca timp am avut, dar pentru altele… :)

Anuntand astazi pe facebook faptul ca se face a 3-a serie de comenzi pentru Colectia 3 A.M. mi-a dat prin cap sa ma uit si pe aici si am constatat ca pe blog nu am anuntat nici macar lansarea, daramite celelalte doua serii de comenzi din noiembrie-decembrie. Asa ca macar despre ultima sa scriu.

Ce e colectia 3 A.M.? Pai o cutie cu 3 discuri. Cele mari. Luna Patrata, Dragoste in 3 si Fericirea de Luni. Alte discuri independente nu mai am. La Carturesti mai sunt vreo 2, pe EmaG deloc. Nici nu voi mai edita exemplare independente caci inseamna o investitie pe care mai curand as pastra-o pentru albumul cel nou. (in traducere libera, mai bine strang bani de album nou si sper sa ma apuc de treaba cat mai curand).

Comenzile se fac trimitand un mail la 3am@alinamanole.ro

Se poate cumpara doar Colectia, se poate cumpara si pachetul colectie + Cartea Aventurile Ratoiului Adalbert.

Acolo, un pitic simpatic va raspunde tuturor intrebarilor legate de cost si livrare. Uneori mai scriu si eu :)

Comenzile toate se strang pe parcursul unei saptamani. De azi pana pe 1 februarie. Toate coletele pleaca pe 2 februarie catre curier si apoi, in cateva zile, ajung la destinatari.

Nu stiu daca vom prelungi perioada de comenzi sau daca vom mai face un val pentru Ziua Indragostitilor. Mi-e ca in acea perioada e nebunie in zona de curierat si nu ne asumam riscul sa nu ajunga pana pe 14 :)

Cine e in Bucuresti poate sa cumpere colectia la concerte. Momentan la concertul de pe 11 februarie de la Teatrelli.

Cand vedeti ca lipsesc de pe aici ma gasiti pe facebook

http://facebook.com/AlinaManoleOficial

reclama

 

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes